Mereu gaseam noi ceva de facut in parcarea din acele vremuri(parcare in care acum,ani mai tarziu..esti norocos daca mai ai loc sa iti pui bicicleta)..fie ca “bateam mingea” la fotbal,ungurica,patratzica,barile,fie ca ne jucam ascunselea,sticluta cu otrava sau ca luam brazii la sfarsitul fiecarui Craciun si faceam din ei bate de baseball cu care loveam mingea de tenis,spargand geamurile tuturor locatarilor de la parter,parbrizele si oglinzile la masini,sau chiar crose de hochei,cu care,aproape am reusit sa ii scoatem ochiul unui prieten,caruia nu ii voi mentiona numele si care,si asa era pedepsit destul de natura prin asemanarea sa cu celebrul personaj Dumbo(stai linistit Teo..secretul tau e in siguranta cu mine).Insa pot spune ca,ceea ce ne facea cea mai mare placere era sa tragem unii in altii.Lasati-ma sa ma explic..spre exemplu foloseam cabluri cu izolatie pentru a ne creea asa zisele “inglitze”(mecanism asemanator cu cel al prastiei,pentru cei ce nu sunt familiarizati cu acest cuvant elevat 
),care,cu ajutorul unor elestice si folosind alte mici bucatele de cablu erau foarte utile pentru a scoate ochii prietenilor si nu numai .Avand in vedere consecintele acestei “arme periculoase”,am renuntat la ea repejor,desi,cei care nu am fost prea loviti si accidentati de catre mica inventie,am fost tristi din pricina aceastei despartiri..
Cum insa imaginatia la acea varsta ne era destul de bogata,nu am stat prea mult sa plangem de dor si am nascocit un nou gen de distractie,unul cunoscut,poate chiar folosit si de multi dintre voi..este vorba despre neintrecuta combinatie dintre o teava si o foaie de hartie facuta cornet . Imediat aparuta ideea,fiecare se descurca cum putea in a-si procura materiale pentru viitorul razboi care,odata inceput,avea sa dureze cateva “sezoane”(ca sa folosesc un termen din lumea televiziunii).Unii,mai seriosi,constiinciosi sau de ce nu..mai fricosi..se duceau frumusel la magazinul nu foarte indepartat si isi achizitionau cele necesare creerii unei arme cat mai performante(mai exact..cat mai multe tevi lipite una de alta 
) .Restul..Cristi,Sorin,Alex,Motoreta si cu mine(imi cer scuze daca omit pe cineva) mergeam,dupa cum este normal..sa ne aprovizionam cu cele necesare de la numeroasele santiere de in lucru din zona..pentru ca acolo,spre deosebire de magazine..totul era gratis.Totul era bineinteles organizat..unii se usurau pe peretii abia zugraviti,altii isi cautau cu multa atentie ustensilele,iar Alex tragea de mama focului de o teava deja prinsa in perete pana undeva la etajul 4,pe care eventual a reusit sa si-o procure,dar nu separat de prizele de care era legata..insa a fost bine si asa.Intorsi in parcare victoriosi,cu metrii intregi de material si cu imaginea lui Alex smulgand prizele din “radacina”..ne apucam cu indarjire de treaba,reusim in 2-3 zile sa realizam toate cele necesare unei batalii aprige..de la Dragos,care avea vesta “antiglont” pe el si laser lipit in capatul armei,fara absolut nici un scop lumesc..pana la mine,care nu am putut iesii din casa pana cand nu am acceptat sa iau ochelarii de sudura ai tatalui 
De indata ce au inceput luptele pe viata si pe moarte,cu evidenta si clasica oftica la alegerea echipelor si nu numai,au inceput sa apara si diverse tactici,una mai buna decat cealalta.Poate cea mai eficienta din ele era tactica lui Cristi,care orice faceai,oricum si oricat il nimereai,urla ca din gura de sarpe “nu m-ai nimeriiit!!”,chiar daca uneori il trada flanelul pe care il purta,cornetele ramanand agatate in el.Alex pe de cealalta parte chiar a reusit sa faca ceva “util”..cornetele sale,facute cu multa meticulozitate,erau incredibil de ascultite,in asa fel incat patrundeau chiar prin finutza noastra piele..iar daca nu ma credeti,puteti sa intrebati fie genunchiul meu,fie obrazul vecinei mele de la etajul 5 .In cele din urma,Cristi,frustrat de toate cele petrecute si de dezbaterea asupra subiectului “care este cel mai bun la impuscaturi din parcare”,s-a decis sa incerce cateva metode noi,una dintre acestea fiind amplasarea unor capcane,care aveau sa ne rupa toti dintii,asa k omul a luat o sarma,a legat-o in capatul unei poteci de 2 stalpisori ce marginau aceasta cale si astepta cu sufletul la gura sa treaca cineva pe acolo..pentru a se amuza copios,dar si pentru a il executa.A trecut ceva timp si nimeni nu a cadea prada acelei capcane,toata lumea o vazuse si stia cand si unde sa se fereasca..dar dintr-o data BOOM!! un zgomot urias,asemanator unei cazaturi cu bicicleta si fugim cu totii la locul faptei..pentru a-l vedea pe Cristi intins pe pamant de propria sa capcana si cu un zambet mare pe fata,realizand ironia fazei .Si pentru ca nu a fost destul..cateva ore mai tarziu a mai cazut o data in acelasi loc..
Una peste alta a fost o perioada placuta si extrem de distractiva din copilariile noastre si sunt fericit k am putut-o impartii cu niste prieteni atat de buni cum sunt ei 
.Pacat pentru faptul k nu mai puteam acum sa facem asa ceva..adica ar fi dificil pentru un om de 1,98 m sa se mai ascunda in spatele unor tufisuri..ar fi la fel de usor de depistat,precum erau atunci urechile lui Teo..
